In ziua de azi, un cuplu se decide tot mai tarziu sa aiba un copil. Insa, atunci cand cei doi parteneri se simt pe deplin pregatiti, situatia se schimba pentru ca bebelusul dorit se lasa mult asteptat. Daca te afli in situatia de a-ti dori un copil, insa nu reusesti sa ramai insarcinata, afla ca exista metode prin care sa favorizezi conceperea.
Iata 12 pasi prin care se pot mari sansele de a concepe un copil:
7. Ai grija la alimentatie
Potrivit unui studiu aparut in noiembrie 2007 in revista „Obstetrics and Gynecology”, efectuat pe un esantion de 17 mii de femei, un regim alimentar corespunzator asociat cu un control strict asupra greutatii corpului si cu o activitate fizica regulata, ar putea permite fecundarea ovulului mult mai usor, diminuand astfel problemele de ovulatie:
•Consuma alimente care contin fibre: paine integrala, orez, frcute, legume etc;
•Privilegiaza proteinele vegetale si consuma mai putine proteine animale;
•Evita pe cat posibil prodsele fabricate industrial;
•Diminueaza zaharul din alimentatie;
•Mananca alimente care contin fier: peste (sardine, ton, hering), fasole alba, naut etc
•Consuma alimente care contin vitamine: fructele (citricele care contin o cantitate mare de vitamina C).
8. Fa dragoste cat mai des
Este un lucru absolut logic acela ca facand dragoste cat mai des iti maresti sansele de reusita. Daca faci dragoste:
•O data pe saptamana: sansele de reusita sunt 16%;
•Doua ori pe saptamana: 30%;
•Trei ori pe saptamana: 50%;
•Patru ori pe saptamana: 80%
9. Invata sa faci fata stresului
Stresul este un factor negativ care poate altera organele sexuale si celulele implicate in reproducere. Mai multe studii au dezvaluit faptul ca o stare de anxietate diminueaza sansele de a avea un copil, provocand o diminuare, chiar o absenta a ovulatiei in perioadele de tensiune mare.
Relaxarea, increderea in sine, momentele de tandrete cu partenerul, miscarea fizica sau vizionarea unui film preferat sunt elemente fundamentale pentru a avea maximum de sanse in procesul de concepere al unui copil.
10. Nu astepta prea mult sa ai un copil
Amanarea conceperii unui copil constituie o problema din ce in ce mai des intalnita de catre specialistii in problemele de fertilitate. Femeile privilegiaza viata profesionala si amana momentul sarcinii. „Se trezesc” adesea dupa implinirea varstei de 30 de ani si realizeaza ca sansele de a deveni mame s-au diminuat considerabil.
11. Repereaza din timp eventualele probleme
Organismul iti poate trimite semne prin care sa te anunte ca suferi de o problema genitala. Urmareste-le cu atentie si cere sfatul unui specialist, pentru a nu incerca sa te tratezi cand deja este prea tarziu:
•Scurgeri albe pot semnala o infectie vaginala;
•Ciclu neregulat;
•Menstruatii sau raporturi sexuale dureroase pot semnala o endometrioza;
•Supraponderabilitate;
•Slabiciune excesiva;
12. Mergi la medic
Anumite cupluri refuza ideea de a nu avea un copil si asteapta sa apara copilul luni de-a randul sau chiar ani, dupa nenumarate raporturi sexuale fara contraceptie fara insa sa ceara un ajutor calificat. Alti parteneri care isi doresc un copil se inchid in ei, nu ezita sa se culpabilizeze unul pe altul pentru insucces si refuza sa se mai vada cu prieteni care au deja copii.
Multi dintre acestia se simt exclusi de lumea exterioara cuplului lor si accepta cu greu ideea ca un cuplu "ca al lor" sa nu reuseasca sa aiba copii. A consulta un medic si a vorbi despre aceasta problema este un demers pozitiv care ii ajuta pe cei mai multi sa ajunga la reusita: aceea de a deveni parinti.
In ziua de azi, un cuplu se decide tot mai tarziu sa aiba un copil. Insa, atunci cand cei doi parteneri se simt pe deplin pregatiti, situatia se schimba pentru ca bebelusul dorit se lasa mult asteptat. Daca te afli in situatia de a-ti dori un copil, insa nu reusesti sa ramai insarcinata, afla ca exista metode prin care sa favorizezi conceperea.
Iata 12 pasi prin care se pot mari sansele de a concepe un copil:
1. Afla perioada cea mai prielnica pentru concepere
20% dintre cupluri intampina probleme in momentul in care decid sa aiba un copil, deoarece nu stiu care este perioada cea mai buna pentru a avea raporturi sexuale fecunde.
•Cea de-a 14 zi a ciclului menstrual, dintr-un ciclu regulat de 28 de zile, inseamna perioada cea mai fertila; la un ciclu stabil de 29 de zile, ovulatia se produce in ziua a 15, la cel de 30 de zile in ziua 16 si asa mai departe;
•Prima zi a ciclului menstrual corespunde primei zile de menstruatie (cand apare sangerarea);
•4 zile inainte si 4 zile dupa cea de-a 14 zi a ciclului sunt zilele cele mai propice fecundarii;
2. Utilizeaza un test de ovulatie/fertilitate care sa te ajute sa determini perioada propice
Nu toate femeile au un ciclu menstrual regulat. De aceea, pentru femeile care se confrunta cu un ciclu neregulat, este necesara folosirea unor metode ajutatoare de determinare a datei ovulatiei: testele de ovulatie/sarcina. Acestea pot fi teste de urina, de saliva, de mucus cervical care se gasesc in farmacii.
Testul de ovulatie pe baza de urina se incepe din a 11 zi a ciclului menstrual, aproximativ la aceeasi ora, in fiecare zi, urmarindu-se momentul in care devine pozitiv. Majoritatea femeilor au descoperit ca momentul prielnic este cel dupa ora 12.
Testul permite detectarea prezentei hormonului luteina (LH), care preceda cu o zi sau doua ovulatia. Nivelul acestui hormon prezent intr-o cantitate mica in timpul ciclului creste brusc inainte de ovulatie, provocand expulzarea de catre ovare a ovulului. Testele de ovulatie detecteaza astfel o crestere a nivelului de hormoni luteina in urina cu 24-48 de ore inainte de ovulatie.
In momentul in care testul se pozitiveaza, trebuie ca ambii parteneri sa-si concentreze eforturile sexuale in aceasta perioada. Dupa 10 zile din acel moment se poate face un test de sarcina.
3. Evita tutunul
Tutunul este un mare dusman al fertilitatii. Nicotina si substantele continute de tigari diminueaza nivelul de estrogen, hormoni necesari procesului de fecundare.
Repercursiunile asupra sarcinii
•Riscul de a suferi un avort spontan este mai mare de 3 ori la fumatoare si mai mare de atat la cele care fumeaza mai mult de un pachet de tigari pe zi;
•Tutunul este o cauza majora de nastere prematura;
•Nicotina traverseaza placenta si este absorbita de fetus – fumat pasiv in uter;
•Monoxidul de carbon care provine din fumat trece in sangele fatului si il poate priva de oxigen.
4. Evita alcoolul
Consumul de alcool diminueaza fertilitatea femeilor si a barbatilor. Doua pahare de alcool sunt suficiente pentru a provoca leziuni neurologice fatului. Specialistii denumesc acest fapt sindromul alcoolizarii fetale: bebelusul poate suferi u retard de crestere, o deformare a fetei, retard mintal etc.
5. Evita toate bauturile care contin cafeina
Consumul zilnic a doua cesti de cafea in timpul sarcinii ar putea creste riscul de avort spontan. Potrivit unui studiu american publicat in revista de specialitate „American Journal of Obstetrics and Gynecology”, pentru a diminua riscurile unor probleme legate de sarcina, viitoarele mamici ar trebui sa evite bauturile care contin cafeina, cu cel putin cinci luni inainte de a ramane insarcinate.
Parerile sunt insa impartite in aceasta privinta, deoarece exista si specialisti care afirma ca un consum moderat de cofeina nu ar dauna sarcinii.
6. Supravegheaza-ti greutatea
Greutatea constituie un element important de care trebuie sa tii cont inainte de a avea un copil:
•Femeile foarte slabe risca sa aiba probleme de fertilitate;
•Femeile foarte grase sufera de tulburari ale ciclului menstrual si astfel posibilitatea de a ramane insarcinate scade considerabil;
•Asocierea sarcina- obezitate poate provoca aparitia diabetului gestational, a hipertensiunii si automat necesitatea de a naste prin cezariana.
Avortul spontan sau sarcina falsa, cum este denumita in mod curent, reprezinta pierderea neprovocata a fetusului inainte de 22 de saptamani de sarcina sau in cazul in care fatul cantareste mai putin de 500 g. Conform statisticilor, majoritatea femeilor sufera cel putin o data in viata un avort spontan.
Avortul spontan poate fi: avort spontan precoce – perioada embrionara (inainte de 12 saptamani), avort spontan tardiv – perioada fetala precoce (intre 12-22 de saptamani) si avort spontan repetat – peste trei situatii de pierdere neprovocata a sarcinii.
Simptome
In timpul sarcinii, primele semne care ar trebui sa-ti dea de banuit ca exista riscul sa suferi un avort sunt scurgerile de sange. De asemenea, durerile abdominale, crampele si contractiile sunt asociate unui avort spontan.
In cazul in care colul uterului ramane inchis, iar pierderea de sange este mare, se poate spune ca avortul este in faza de finalizare (o ecografie iti va permite confirmarea acestui fapt). Daca avortul s-a consumat fara sa iti dai seama, simptomele sunt mult mai evidente deoarece uterul incepe sa expulzeze rezidurile embrionului. In majoritatea cazurilor, medicul va efectua un chiuretaj pentru a indeparta resturile ramase si pentru a preveni riscul unei infectii.
Repausul la pat, insotit de un tratament medical (hormoni, antispasmotice) se dovedeste mijlocul cel mai bun de a lupta impotriva riscului de avort spontan. Ecografia permite verificarea locului de implantare a embrionului (exista posibilitatea sa fie vorba de o sarcina extrauterina). Pe de alta parte, in conditiile unor afectiuni ale colului uterin, prevenirea avortului spontan sau a nasterii premature se apeleaza la cerclaj (procedura chirurgicala prin care se leaga colul uterin pentru impiedicarea pierderii sarcinii) si automat la repaus total la pat.
Frecventa
Avorturile spontane reprezinta 10-20% dintre intreruperile de sarcina (cifrele sunt totusi incerte deoarece anumite femei nu isi dau seama ca au avortat, iar altele nu vor sa se prezinta la medic desi au realizat acest lucru). Avorturile de acest tip au loc in general in primele doua saptamani dupa fecundarea ovulului.
Cauze
Cauzele avortului spontan sunt multiple, insa trebuie determinate pentru a se stabili un tratament adecvat. Acestea sunt grupate in doua categorii:
•Cauze maternale. Acest tip de cauze care tin exclusiv de gravida sunt de mai multe feluri: cauze genitale (malformatii uterine, fibrom, tumori la nivelul uterului sau al colului uterin); cauze hormonale (insuficienta de estrogen sau progesteron, hipotiroidie, exces de hormoni androgeni); cauze generale (carenta alimentara, intoxicatie, boli infectioase, diabet, sifilis, diverse traumatisme, abuz de alcool, consum de droguri, administrarea unor medicamente, sistem imunitar slab).
•Cauze ovulare. Cauzele ovulare corespund unor anomalii ale fetusului si reprezinta in jur de 70% dintre sarcinile false. In cazul in care embrionul prezinta malformatii, organismul va avea tendinta sa-l elimine. Acesti factori actioneaza adesea in primul trimestru de sarcina si provoaca moartea fetusului inainte de expulzare. Sarcinile multiple sau excesul de lichid amniotic fac parte dintre cauzele ovulare.
De asemenea, factorii de risc care pot declansa un avort spontan sunt:
•Varsta inaintata a mamei;
•Numarul de nasteri pe care le-a avut inainte;
•Varsta inaintata a tatalui;
•Expunerea la diverse substante toxice inainte de concepere;
•Ridicarea unor greutati mari de catre gravida sau depunerea unui efort foarte mare.Atentie! In primele zile care urmeaza conceptiei, un avort spontan se poate produce fara ca femeia sa-si dea seama, sangerarile care insotesc expulzarea embrionului fiind adesea asociate unei menstruatii intarziate.
Daca o femeie cu menstruatie regulata constata intarzieri repetate in situatia in care nu apeleaza la nicio metoda contraceptiva, este recomandat sa faca un test de sarcina din prima zi de intarziere pentru a sti daca este vorba de un avort spontan.